Andrei Nicolaescu

Pentru Consiliul Local al Primăriei S1
Fără blocuri ȋntre case! Fără blocuri ȋnalte ȋn zone istorice sau care nu permit din punct de vedere structural acest lucru.

Despre mine

Sunt inginer constructor şi antreprenor, cu mulţi ani de experienţă pe zona de proiectare de structuri de rezistenţă pentru construcţii civile şi industriale, inclusiv expertize tehnice.

Știu că pentru un urbanism modern este nevoie de expertiză pentru autorizare în construcţii şi infrastructură. Aceste autorizaţii trebuie acordate ȋn condiţiile legii şi conform cu dimensiunea arhitecturală a zonei. Pentru fiecare construcţie nouă trebuie să existe prevăzute locuri de parcare şi spaţiu verde. Nu vrem blocuri ȋn cartierele de case, construcţii ilegale, sau PUZ-uri şi autorizaţii acordate fraudulos.

Cetăţenii trebuie să fie ȋn permanenţă consultaţi și informaţi cu privire la stadiul cererilor depuse fără a fi purtaţi pe drumuri. În calitate de consilier local ȋmi propun să reduc birocraţia şi timpii de aşteptare.

Trebuie păstrată o amprentă a Bucureştiului istoric. Nu avem nevoie de clădiri hidoase ȋn zonele construite protejate ale oraşului.Deciziile trebuie transparentizate iar cetăţeanul trebuie să ştie ce se ȋntâmplă ȋn primărie.

Sunt o persoană hotărâtă, implicată şi am convingerea că Sectorul 1 ar trebui să fie un model, atât pentru celelalte sectoare cât şi la nivel naţional. Am entuziasmul necesar pentru a finaliza ceea ce ȋmi propun şi puterea de a-i atrage pe ceilalţi de partea mea.

#ConsiliulLocalS1 #echipaUSRPLUSSector1 #învingem